Psihoterapii

June 18, 2010

Despre viață și demnitate

Filed under: Articole — Elena Georgescu @ 5:08 pm
Tags: , ,

Mă uit la televizor, întrebându-mă dacă această față a societății noastre este, într-adevăr, un  efect al crizei economice ori reprezintă, de fapt, ceva ce noi am creat, asemenea lui Frankenstein. Mi-e teamă că suntem supuși unui proces de dezumanizare și că, pe lângă această criză financiară, parcurgem una mult mai gravă, a umanului. Este normal, probabil, ca o societate să fie stratificată, dar ura claselor și a categoriilor de orice fel între ele se naște doar din pântecele unei societăți violate. De fapt, nu ura este cea care leagă puterea de popor, așa cum nu ea aduce lupii la stână. Între lupi și oi nu e nimic personal. Foamea este cea care-l determină pe lup, ca și faptul că are colți. Oilor doar le e frică.

Am constatat cu surprindere, într-o discuție cu o femeie bolnavă de cancer, că se teme mai tare că va deveni o povară și mai grea pentru fiica ei, după ce pensia îi va fi diminuată, decât de boala în sine. Am aflat astfel că, pentru unii oameni, demnitatea este mai importantă decât viața. Nu e demnitatea unui om un lucru pe care șeful lui ar trebui să-l prețuiască? Nu este important pentru un conducător ce fel de oameni i se supun? Singurul motiv de bucurie nestăvilită a rămas șansa de a spune „eu sunt mai presus de tine”? Cum s-a ajuns ca asta să fie esența existenței noastre?

Era o vreme când ne puteam simți conectați unul cu celălalt. Te uitai în ochii unui om și știai imediat dacă poți avea încredere în el. Strângeai mâna unui necunoscut și, poate, legai o prietenie. Este greșit să credem că aceste aptitudini s-au pierdut de frica sărăciei ce amenință să vină. Vinovată este sărăcia dinăuntrul nostru, faptul că am depășit granița difuză dintre vigilență și paranoia, că nevoia de putere și de dominație, care s-a ivit din frumoasa dorință de a străluci, s-a transformat în fetiș, că puterea este folosită pentru a distruge, nu pentru a proteja, că s-au găsit unități de măsură pentru om cum ar fi banul sau competența, că atunci când avem control sau putere asupra altora nu ne gândim decât la ceea ce aceștia pot face pentru noi.

O despărțire definitivă între om și realitatea pe care tot el a zămislit-o amenință să se întâmple, iar odată cu ea se va produce prăbușirea uneia din părți. Pentru om, această prăbușire va însemna ori moarte, ori altoirea fiecărei celule din el cu cinism și nepăsare.

Unii vor încerca să scape plecând, însă vor fi puțini. Nu și femeia despre care vorbeam mai sus, nu și bătrânii, nu și milioanele de oameni care au învățat că nu-și pot influența destinul. Aceștia se vor transforma, dacă n-au făcut-o încă, în ființe singure și neajutorate.

5 Comments »

  1. Trist. Dar aveti dreptate. Eu oricum sint hotarit sa plec din ro.

    Comment by florin — June 19, 2010 @ 5:28 pm | Reply

  2. Intr-adevar, ne-am instrainat foarte mult, de familie,colegi,societate si mai ales de noi insine.
    Traim intr-o lume noua in care nu eram pregatiti sa traim, din pacate va trebui sa invatam asta cu un pret extraordinar de greu.
    Am pierdut pe cineva foarte drag, mama, care l-a plecare mi-a spus un lucru care ma va urmati toata viata, “imi pare tare rau ca plec si va las singuri intr-o astfel de lume”. Acum imi dau seama cata dreptate avea.

    Comment by Angi — July 17, 2010 @ 6:36 am | Reply

  3. cineva spunea ca nu a vazut inainte de 89 atati saraci cati nebuni din cauza saraciei sunt acum in romania
    e trist si doare vazand cum romanii de rand sunt “oile” fricoase si cum “lupii”deja nu mai ataca de foame ci doar din lacomie.ne-am intors inapoi in timp,suntem exact ca pe vremea feudalilor singura diferenta e ca avem internet.sunt plecat din tara de aproape 9 ani,mi-e rusine de cum a ajuns romania noastra si mi-e scarba de cei ce spun despre o anumita tara ca e cea mai saraca din UE cand romania,cu parere de rau,mai are de “evoluat” ca sa ajunga la acest nivel de “saracie”.
    stiti de ce ar avea nevoie Romania acum?,
    de un Vlad Tepes.

    Comment by iulian — July 18, 2010 @ 9:08 am | Reply

  4. NU ne-am instrainat noi, asa s-a dorit o dezbinare si nici unul dintre cei care aveau o putere uniti nu si-au dat seama de asta….

    Comment by A — October 26, 2010 @ 9:40 am | Reply

  5. Este foarte trist ce se intampla la noi dar acesta este rezultatul unei lipse de educatie,traim intr-o lume construita de oameni corupti ,suntem un popor fara cultura ,usor de manipulat iar consecintele le suportam fara sa ne gandim ca se poate schimba ceva!Pentru a vedea rezultate bune in aceasta societate nu e nevoie de un nou sistem ci de un alt mod de gandire , o alta atitudine si o alta generatie . Multumesc

    Comment by claudiu — December 17, 2010 @ 1:59 pm | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Theme: Rubric. Blog at WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.