O societate pasiv-agresivă

Dacă înainte de Revoluţie sufeream în masă de o tulburare de personalitate de tip obsesivo-compulsiv, după acest moment societatea noastra poate fi, mai degrabă, caracterizată de comportamentul pasiv-agresiv. Acesta este un lucru grav, pentru că, dacă o trăsătura de personalitate poate fi reinterpretată, un comportament care deja şi-a pus amprenta asupra acţiunilor noastre se schimbă greu.

Ce înseamnă acest lucru? Să ne uitam la noi şi la cei din jur. Există cu siguranţă cineva despre care putem spune că:

- are probleme în a vorbi deschis şi onest despre ceea ce simte

- acceptă în silă ceva ce nu îi place şi acest lucru îl înfurie

- este manipulativ şi încearca să-i controleze pe ceilalţi

- critică şi dispreţuieşte fără motiv

- îşi exprima invidia şi resentimentele faţă de cei evident mai prosperi

- încearcă să intimideze spre a-i face pe alţii să acţioneze aşa cum el îşi doreşte

- este sumbru, morocănos şi certăreţ

- îşi blamează şi învinovăţeşte colegii sau partenerii pentru lucruri cu care

aceştia nu au avut de-a face

- exprimă adesea ideea despre cum alţii sunt vinovaţi pentru problemele lui şi despre neşansa personală

- este ostil şi adesea sfidător

Ne-am obişnuit să credem că tulburările de natură psihică sau psihologică nu sunt molipsitoare şi credem că suntem la adăpost de orice formă de „contaminare”. Totuşi, ele se copiază. Este suficient să ai un şef cu un astfel de comportament pentru a ajunge să-i foloseşti armele imediat ce ai ocazia, de exemplu în familie. La televizor, mai ales în perioada de campanie electorală, nu am văzut decât acest model, de la oameni politici până la realizatori de emisiuni. În autobuze, oamenii care se certau cu ceva timp în urma pe locuri, preferă acum sa stea în picioare şi să se simtă victime ale celor care stau pe scaunele cuvenite lor. La porţile bisericilor, cerşetorii se arată nemulţumiţi dacă le dai sub un leu.

Aproape toţi ne considerăm nedreptăţiţi şi ne-am creat un adevăr care nu poate fi tăgăduit. Acesta este un lucru trist nu pentru că orice manual sau specialist consideră patologică această atitudine, ci pentru că, mai mult decât oricare alta, ea aduce singurătate şi nefericire.