Spiritul Crăciunului

Ma gândeam zilele astea care a fost cel mai neinspirat dar pe care l-am primit de Crăciun. Nu prea mi-am dat seama, întrucât cel mai des primesc cărţi, iar cărţile sunt ca prietenii: e greu să faci diferenţe mari. Cel mai prost cadou pe care l-am primit în viaţa mea a fost de ziua mea anul trecut, de la o prietenă. N-am să spun în ce consta, întrucât ea s-ar putea să citească. În fine, m-am gândit şi la cadourile pe care eu le-am făcut. În acest caz am să amintesc unul de care sunt mândră: era un carusel delicat cu piese mici din sticlă. Puteam să le urmăresc ore în şir învârtindu-se.

Anul ăsta, însă, spiritul Crăciunului nu m-a contaminat. Poate zăpada care a căzut peste noi, traficul, zarva isterică din magazine, crizele de tot felul mi-au făcut dificil şi obositor ritualul de a căuta şi cumpăra. Ce e, în definitiv, acest spirit de Crăciun? Altădată era prietenie, bucurie, linişte şi un strop de tristeţe. Am rămas acum doar cu mii de luminiţe şi cu obsesia cumpărăturilor, presărată cu lupte pentru un loc de parcare pe maldărele de zăpadă înnegrită.

Pentru că nu voiam totuşi să las astfel de nelinişti să mă saboteze, m-am trezit devreme în această dimineaţă şi am copt cozonaci. Ce să vezi! Frământând coca moale, presărată cu stafide, am regăsit printre degete bucuria Crăciunului.

 Un Crăciun cu cocă şi stafide vă doresc tuturor!

Psihologia banilor

Un milionar afirma, acum ceva vreme, într-o emisiune televizată, că sintagma: „Banii n-aduc fericirea” a fost inventată din frustrare de către oameni săraci. Totuşi, dacă e să analizăm starea de spirit a celor mai bogaţi oameni din România în momentele în care apar la TV, pe mulţi nu-i putem bănui nici de linişte sufletească, darămite de fericire. Există studii care confirmă faptul că nu există o legătură directă între bani şi împlinirea sufletească, cum ar fi cel realizat între 2004 şi 2006 de Universitatea din Costa Rica. „Veniturile mici nu sunt un capăt de lume, cel mult o cale spre acesta. Cercetarea a arătat că e posibil să treci peste sărăcie într-un mod care să afecteze foarte puţin satisfacţia de a trăi”, a arătat profesorul Mariano Rojas.

Banii nu te pot face fericit. Banii sunt relativi, iar materialismul oferă doar o satisfacţie de moment. Există o situaţie în care, cu adevărat, pot să te mulţumească: cazul în care cei din preajma ta sunt mai săraci ca tine . Este suficient ca unul dintre prietenii tăi să te depăşească în plan financiar pentru a te simţi nemulţumit. Un studiu realizat de Universitatea din Bonn o arată. Cercetătorii au lucrat cu câte doi subiecţi, propunându-le plăţi diferite pentru a efectua o activitate simplă, examinându-i cu ajutorul unor tomografe. Rezultatul? Un participant prezenta o intensă activitate în aşa-numitul „centru al recompensei” din creier nu în momentul în care ambii răspundeau corect şi primeau aceeaşi răsplată financiară, ci în momentul în care el primea mai mulţi bani decât colegul.  

Nici faptul de a cheltui nu aduce un plus de beneficii. S-a constatat că persoanele care cumpără compulsiv sunt mai predispuse la depresie şi se simt mult mai nefericite decât restul. Cercetările arată că un plus de bucurie este adus doar dacă alţii sunt beneficiari direcţi ai cheltuielilor noastre.

Banii ne afectează emoţiile, ne influenţează comportamentul, ne transformă personalitatea, ne schimbă credinţele. Sau invers: uneori emoţiile determină cât suntem dispuşi să cheltuim. Cercetătorii depun mărturie în acest sens. Alte studii ne dezvăluie faptul că „a fi mai bogat” nu înseamnă şi „a fi mai deştept”.

Atunci de ce suntem atât de disperaţi să câştigăm? De ce nu ne oprim atunci cînd ne este asigurat un confort financiar? În „Iarna vrajbei noastre”, prin gura unui personaj, John Steinbeck exprimă: „Nu există «cât să-ţi ajungă». Nu există decât două măsuri: deloc sau prea puţini”.

• Voi ce credeţi?

Personalitate reală sau ideală pe Internet?

Mai mult de 700 de milioane de persoane de pe mapamond utilizează Facebook. Facebook este o reţea socială extrem de populară, considerată însă de unii drept o modalitate de falsificare a adevăratei identităţi.  

Există o opinie larg răspândită potrivit căreia indivizii nu îşi exprimă adevărata identitate pe Facebook, iar utilizatorii reţelelor sociale le folosesc pentru a-şi construi o identitate idealizată, de cele mai multe ori chiar falsă. Se presupune ca marea majoritate a utilizatorilor evidenţiază în profilul lor virtual doar o parte din adevarata lor identitate, în aşa fel încât să pară mai inteligenţi, mai de succes şi mai sociabili.

Aceste presupuneri iniţiale au fost însă puse sub semnul întrebării de către o echipă de studenţi de la University of Texas, Austin, care au evidenţiat că majoritatea dintre utilizatorii Facebook îşi prezintă cu acurateţe personalitatea reală în reţeaua de socializare Facebook.

Grupul de studiu a cuprins 236 de studenţi, utilizatori Facebook. Pentru acurateţea datelor comparate, s-au luat cazuri din două ţări două : Statele Unite şi Germania. Studiul a evidenţiat ca nu există diferenţe semnificative între cele două grupuri de studiu, iar în urma analizei datelor, obţinute în baza unor chestionare, s-a evidenţiat că personalitatea reală, spre deosebire de cea ideală, este cea asumată pe Facebook.

De asemenea, rezultatele studiului au evidenţiat că extroversia sau introversia, ca trăsături principale de personalitate, sunt exprimate cu acurateţe de către utilizatorii Facebook. Mai multe detalii aici.

• Care credeţi că e personalitatea pe care o prezentaţi pe Internet, cea reală sau cea ideală?

RedvsBlue.com: Real Life vs. the Internet | Viral/Other | SPIKE.com

Să rămân într-o căsnicie doar pentru copii?

Aceasta e o întrebare pe care mulţi o adresează în cabinetul unui psiholog. Totuşi, o analiză atentă a unei astfel de probleme ne ajută să înţelegem că psihologul n-ar trebui să dea sfaturi în niciun fel. Asta nu pentru ca nu ar putea înţelege bine situaţia sau n-ar fi capabil sa ofere un suport consistent, ci pentru că decizia trebuie luată şi asumată cu maximă responsabilitate doar de către acela care trăieşte conflictul.

Eu, spre exemplu, nu cred ca nişte oameni ar trebui sa rămână împreună doar de dragul copiilor. Cu toate acestea, credinţele sau convingerile mele n-ar trebui să influenţeze în vreun fel viata altcuiva. Putem, cu siguranţă, stabili în cabinet care sunt interesele copiilor şi care ale tale, însă niciodată pe care dintre acestea să le pui pe primul loc. În acest scop, va trebui să discuţi cu celălalt părinte şi chiar cu copiii tăi, gândindu-te cu grijă la ce se poate face. Dacă hotărăşti să rămâi în acea căsnicie, va trebui să o faci pentru ca tu ai decis că fericirea copiilor e mai importantă decât a ta şi să te asiguri că ei nu se vor simţi niciodată responsabili pentru nefericirea ta. Altfel, dacă le „infectezi” viaţa cu declaraţii de genul: „Mama a rămas cu tata de dragul tău” (sau invers), îi vei face să se simtă vinovaţi şi datori faţă de tine.

Pe de altă parte, dacă decizi să ieşi din acea căsnicie, va trebui să-ţi asumi faptul că acest lucru va influenţa profund şi definitiv viaţa copiilor tăi. Oricum, decizia este a fiecăruia, iar întrebarea din titlu nu-şi poate găsi răspuns decât în tine.

O societate pasiv-agresivă

Dacă înainte de Revoluţie sufeream în masă de o tulburare de personalitate de tip obsesivo-compulsiv, după acest moment societatea noastra poate fi, mai degrabă, caracterizată de comportamentul pasiv-agresiv. Acesta este un lucru grav, pentru că, dacă o trăsătura de personalitate poate fi reinterpretată, un comportament care deja şi-a pus amprenta asupra acţiunilor noastre se schimbă greu.

Ce înseamnă acest lucru? Să ne uitam la noi şi la cei din jur. Există cu siguranţă cineva despre care putem spune că:

- are probleme în a vorbi deschis şi onest despre ceea ce simte

- acceptă în silă ceva ce nu îi place şi acest lucru îl înfurie

- este manipulativ şi încearca să-i controleze pe ceilalţi

- critică şi dispreţuieşte fără motiv

- îşi exprima invidia şi resentimentele faţă de cei evident mai prosperi

- încearcă să intimideze spre a-i face pe alţii să acţioneze aşa cum el îşi doreşte

- este sumbru, morocănos şi certăreţ

- îşi blamează şi învinovăţeşte colegii sau partenerii pentru lucruri cu care

aceştia nu au avut de-a face

- exprimă adesea ideea despre cum alţii sunt vinovaţi pentru problemele lui şi despre neşansa personală

- este ostil şi adesea sfidător

Ne-am obişnuit să credem că tulburările de natură psihică sau psihologică nu sunt molipsitoare şi credem că suntem la adăpost de orice formă de „contaminare”. Totuşi, ele se copiază. Este suficient să ai un şef cu un astfel de comportament pentru a ajunge să-i foloseşti armele imediat ce ai ocazia, de exemplu în familie. La televizor, mai ales în perioada de campanie electorală, nu am văzut decât acest model, de la oameni politici până la realizatori de emisiuni. În autobuze, oamenii care se certau cu ceva timp în urma pe locuri, preferă acum sa stea în picioare şi să se simtă victime ale celor care stau pe scaunele cuvenite lor. La porţile bisericilor, cerşetorii se arată nemulţumiţi dacă le dai sub un leu.

Aproape toţi ne considerăm nedreptăţiţi şi ne-am creat un adevăr care nu poate fi tăgăduit. Acesta este un lucru trist nu pentru că orice manual sau specialist consideră patologică această atitudine, ci pentru că, mai mult decât oricare alta, ea aduce singurătate şi nefericire.

Povestiri de psihoterapie românească

Pe 8 decembrie, Editura Trei a lansat cartea ”Povestiri de psihoterapie românească”. Volumul conţine cazuri povestite de către 19 psihoterapeuţi de formări şi orientări diferite şi este prima carte de cazuistică românească în acest domeniu. Deşi am reuşit doar să o răsfoiesc, o recomand cu plăcere. Aşadar, lectură plăcută!